Spiritualitate

Femeia în 2021

Trăim vremuri incitante, Mama Gaia trece prin transformări semnificative,  galaxia noastră a intrat într-o nouă eră astrologică iar minunatul nostru corp rezonează cu Universul și, implicit, cu transformările sale.

Energia feminină sacră se împuterniceste acum mai mult ca niciodată. Această energie coboară în acest an în noi, este o energie pe care e bine să o primim cu candoare, cu drăgălășenie și în același timp cu multă, multă înțelepciune, căci Energia Feminină Sacră vine acum să îmbrace masculinul, masculinul care a fost brutal, sângeros, victorios, aspru, logic. Energia Feminină Sacră vine să îndulcească, să transmute aceste aspecte. Ea dorește să le canalizeze spre acel adevăr pe care masculinul l-a uitat. Aspecte din masculin au fost extirpate. Centrul afectiv al masculinului a fost exacerbat.

Energia Feminină Sacră, prin duioșia, blândețea, iubirea ei, sosește să refacă aspecte feminine ale masculinului. Prin fiecare din noi se extinde această energie atât în interiorul nostru către aspectul masculin, cât și către cei din jurul nostru, primele ființe dragi.

Cu cât veți conștientiza că primiți această energie, cu cât veți conștientiza efectul ei asupra masculinului, cu atât energia feminină va veni în interiorul vostru pentru a fi radiată în exterior, mult, mult la distanță de voi. Această energie va coborî în pământ acoperind aspectele masculine ale planetei.

Energia Feminină Sacră cu duioșia ei, calmează, îmblânzește și cel mai important determină ca masculinul să înțeleagă și apoi să accepte.

Inspirați această energie care vă este dăruită. Ea vine de la însăși Mama Divină. Vă este dăruită ca o victorie a voastră, a tuturor, și a femeilor și a bărbaților, pentru că fiecare are femininul în interior.

Dar ca o victorie a ceea ce faceți voi, ca să știți că se va termina victorios și deosebit de miraculos, veți putea observa schimbările din voi și din partenerii voștri și din multele ființe care sunt în jurul vostru. Această energie este dăruită în acest an 2021 într-un mod grandios.

În acest an 2021 Cerurile se deschid către matricea feminină planetară. Această energie atât de benefică și atât de așteptată de planetă ne umple pe fiecare din noi, celulele corpului o absorb ca un remediu de vindecare și de echilibrare.

Dacă mai există răni sufletești nevindecate acestea vor ieși la suprafață de-a lungul acestui an 2021 pentru a fi conștientizate și vindecate, și mai ales în relațiile cu cei apropiați: familie, frați, prieteni, iubiți, iubite, familia de suflete în general.

Atenție la așteptările exagerate pe care le aveți de-a lungul acestui an, căci s-ar putea să vă alegeți cu dezamăgiri. Înlocuiți energia așteptării cu energia acțiunii, fiți voi așa cum așteptați să fie ceilalți pentru voi.

În acest an 2021 vor avea loc o serie de tranzite și aspecte astrologice extrem de importante – perioade de retrogradare a lui Mercur, tranzite ale lui Jupiter și Saturn, eclipse de Lună și eclipse de Soare.

Energia Feminină, în acest an, va fi extrem de bine susținută, chiar dacă anul 2021 va fi extrem de provocator pe toate planurile.

Conectarea conștientă cu Energia Divină Feminină vă va aduce multă alinare și lumină. Purificarea și lucrul cu chakrele vă va deschide pentru a primi în mod tainic Energia Feminină.

În acest an 2021 sărbătoriți Energia Feminină, este o energie a unor zeități care vă acompaniază și vă completează, căci energia feminină este magică.

Femininul sacru este magic, este misterios, este miraculos. Ceea ce aduce el în trupurile voastre este de fapt o înflorire. Veți simți această energie magică care va fi amplificata în acest an și acompaniată de conjuncturile astrale favorabile.

În 2021 reluați-vă toată energia voastră feminină. Fiți voi ceea ce înseamnă adevăratul feminin: misterul, miraculosul, magicul. Și sub zâmbetul, freamătul pleoapelor voastre, reluați-vă capacitatea de a transforma magicul din voi, într-o energie blândă, căci masculinul nu este numai partea verticală a bărbatului de lângă voi. Masculinul e la fel de magic ca și femininul. Iar aceste două aspecte creează când sunt perfect echilibrate, ceea ce Divinitatea a dorit.

Urmăriți să înglobați acest magic masculin și feminin echilibrat și permiteți-vă să deveniți ceea ce voi sunteți: ființe întregi. Veți simți astfel că sunteți mai pline, în echilibru, în armonie, într-o pace desăvârșită cu voi înșivă.

Vă veți simți complete, veți simți adevărata energie și veți putea să păstrati această energie ca ființe ce lucrează împreună cu Mama Pământ, ca ființe ce vă recunoașteți valoarea și a căror energii sunt ghidate către Terra.

Energia Divină Feminină ”dorește” să vă vadă evoluând, dorește să simțiți Iubirea și Puterea Divină Feminină.

Femeile au ca misiune, în acest an 2021, să ajute Viața, să își ajute surorile, copiii și frații prin Iubire Necondiționată.

Ca să vă împliniți această misiune, aici, pe pământ, aveți nevoie să permiteți energiei DumneZeiței, Energiei Feminine, să vă umple, să vă însoțească. Vorbiți cu această Energie. Primiți-o, adăpostiți-o. Lăsați-o să vă hrănească. Ca ea să pătrundă adânc, adânc, în cele mai subtile aspecte ale voastre și când îngerii, arhanghelii se apropie de voi, deschideți larg porțile inimii voastre, ca ei să vă binecuvânteze cu energia lor.

Pentru voi, Energia Cerului se deschide în acest an. Imaginați-vă că pășiți în această Energie. Lăsați-vă îmbrățișate de mantia de lumină, și asimilați în corpurile voastre, tot timpul în mod conștient, aceste energii cum nu au fost niciodată dăruite până acum pe Pământ.

Fiți încrezătoare! Nu vă temeți! Mergeți înainte. Eliberați-vă de propriile lanțuri și de cătușele fricii.

Porniți în acest nou an cu încredere în Bucurie, în Iubire. Indiferent unde sunteți, suntem conectate prin fire invizibile de Lumină.

Faptele tale de Lumină mă hrănesc pe mine, faptele mele de Lumină te hrănesc pe tine!

Bucurie în Inimă!