Spiritualitate

Secretele frumuseții eterne

Atunci când vorbim despre frumusețe, aproape instantaneu ne ducem cu gândul la tinerețea corpului nostru fizic, nu-i așa?! Gândim și suntem învățate de societate că tinerețea este frumoasă, că un trup tânăr este frumos, și că, odată cu înaintarea în vârstă suntem mai puțin atractive.

Lucrul esențial pe care l-am învățat de-a lungul anilor de practică spirituală este faptul că frumuseţea este la îndemâna oricui învaţă cum să o capteze. Iar frumusețea exterioară este doar reflectarea frumuseții interioare…niciodată invers.

Frumuseţea interioară din care derivă cea exterioară are nişte componente despre care nu ne învaţă nimeni, pentru că nu se predau la şcoală, iar părinţii noştri poate că nu au ştiut de existenţa lor.

Spre exemplu ECHILIBRUL, este starea cea mai apropiată pentru a primi – sănătate, succes, frumuseţe, reuşită – pentru că ne aduce tot mai aproape de acea pace interioară, care înseamnă încredere în Dumnezeu şi în planul divin. ARMONIA derivă din echilibru şi presupune înţelegerea şi acceptarea faptului că tot ceea ce se întâmplă in Univers are un sens divin, în funcţie de ceea ce emitem: a fi în ARMONIE cu Universul înseamnă acceptarea Legii Karmei si înţelepciunea de a şti că ceea ce vine către noi, este un răspuns divin la faptele noastre şi nu vina celor din jur – atunci apare acea seninătate şi încredere care ne scapă de frică si de închistare. 

Exista 10 coduri pentru viață, pe care le primim la naştere, dar pe care le uităm pe parcurs, tocmai pentru a le “câştiga” din nou singure, prin meritul personal: 

Codul numărul 1 – Vei primi un corp al tău, unic. Chiar dacă îţi iubeşti corpul sau nu, este al tău pentru toată viaţa, așa că acceptă-l. Ceea ce contează este interiorul tău ce îți va contura întregul tău trup!

Codul numărul 2 – Vei primi lecții de viață, fie că vrei sau nu. Viaţa reprezintă o experienţă continuă de învăţare, fiecare zi aducând oportunităţi de a învăţa mai mult. Învăţarea acestor lecţii reprezintă cheia către descoperirea si împlinirea propriei tale vieţi. 

Codul numarul 3 – Nu există greşeli, există doar lecţii. Evoluţia ta catre înţelepciune este un proces de experimentare, încercare si greşeală, aşadar inevitabil lucrurile nu vor merge întotdeauna conform planului, sau nu vor ieşi exact așa cum vrei tu. Compasiunea este remediul pentru judecata aspră, atât a noastră cât şi a celorlalţi. A ne comporta etic, păstrându-ne integritatea si umorul – în special capacitatea de a râde de sine şi de propriile greşeli – confirmă faptul că greşelile sunt doar lecţii pe care trebuie să le învăţăm. 

Codul numărul 4 – Lecţia se repetă până când este învăţată. Ceea ce se manifestă ca probleme, provocări, neplăceri şi frustrări sunt lecţii – acestea se vor repeta până cand le vom accepta si învăţa. Conştientizarea şi abilitatea fiecăreia de a face schimbări sunt elemente necesare pentru învăţarea acestei reguli. Fundamentală este, de asemenea, acceptarea faptului că nimeni nu este o victimă a circumstanţelor sau a sorţii – cauzele trebuie recunoscute; altfel spus, totul se întâmplă raportat la modul nostru de a fi şi la comportament. A învinovăţi pe altcineva pentru propriile probleme este un mod de a scăpa şi de a nega; fiecare este responsabilă pentru pentru ceea ce i se întâmplă. 

Codul numărul 5 – Învăţarea este un proces continuu. Cât trăim învăţăm. Intră în ritmul vieţii, nu i te împotrivi. Asumă-ţi angajamentul de a învăţa şi de a schimba – fii suficient de smerită  pentru a-ţi recunoaste propriile slabiciuni si îndeajuns de flexibilă pentru a te adapta, pentru că rigiditatea va nega libertatea noilor posibilităţi. 

Codul numărul 6 – ACOLO nu înseamnă mai bine decât AICI. Cealaltă parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde decât a ta, dar existenţa ta acolo nu garantează fericirea eternă. Fii recunoscătoare şi bucură-te de ceea ce ai şi de călătoria ta. Apreciază mai bine ceea ce este bun în viaţa ta, decât să acumulezi lucruri care nu te vor conduce către fericire. Trăirea în prezent te ajută să obţii pacea.

Codul numărul 7 – Ceilalţi sunt oglinzi care te reflectă pe tine. Iubeşti sau urăsti ceva la o persoană raportat la ceea ce iubeşti sau urăşti la tine. Fii tolerantă, acceptă-i pe ceilalţi asa cum sunt şi străduieşte-te sa conştientizezi; încearcă să te înţelegi şi să percepi obiectiv propria ta persoană, gândurile şi sentimentele tale. Experienţele negative sunt oportunităţi de a vindeca rănile pe care le ai. Ajută-i pe ceilalţi şi astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost incapabilă să îi ajuti pe ceilalţi, este un semn că nu răspunzi corespunzător propriilor tale nevoi. 

Codul numărul 8 – Ce se întâmplă cu viaţa ta este alegerea ta. Deţii toate uneltele şi resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asumă-ţi responsabilitatea asupra ta. Învaţă sa renunţi atunci când nu poţi schimba lucrurile. Nu te enerva, gândurile amare îţi întunecă mintea. Curajul este în fiecare dintre noi, foloseşte-l atunci când trebuie să faci ceva bun pentru tine. Cu toatele avem o putere înnăscută şi un spirit aventuros, pe care ar trebui să le folosim pentru a îmbrăţişa ceea ce urmează. 

Codul numărul 9 – Răspunsurile sunt la tine. Ai încredere în instinctele, intuitiile şi în sentimentele tale, chiar dacă le auzi ca pe o voce slabă sau dacă apar ca o sclipire de moment. Ascultă-ţi sentimentele ca şi cum ar fi sunete. Vezi, auzi şi ai încredere. Foloseşte inspiraţia înnăscută. 

Codul numărul 10 – Vei uita toate acestea la naştere. Toţi ne naştem cu aceste capacităţi – primele noastre experienţe ne conduc într-o lume fizică, departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotărâte, cinice şi lipsite de credinţă si încredere.

Cele 10 coduri ale vietii nu sunt porunci, ele sunt adevăruri Universale care se aplică tuturor. Când te rătăceşti, apelează la ele. Ai încredere în puterea spiritului. Aspiră către înţelepciune – aceasta este cea mai înaltă încercare a vieţii şi nu accepta limite în afara acelora impuse de tine! 

Dacă putem asimila şi folosi în viaţa noastră codurile vietii, înseamnă că am ajuns la acel nivel de înţelepciune care ne oferă acces, prin echilibru, la tot ceea ce ne-am putea dori, inclusiv frumuseţe. Atunci când înţelegem că ceea ce primim este consecinţa faptelor noastre, apare acel echilibru care ne apară şi ne aduce, cu generozitate, ceea ce ne-am putea dori.

Deşi se spune că frumuseţea este subiectivă, pentru că este privită în mod diferit în funcţie de gusturile noastre, putem cu toatele remarca anumite “repere” ale frumuseţii ca: armonie, blândeţe, seninătate, voioşie, un zâmbet frumos, un corp armonios. Dar am observat că oricât de frumos ar fi un trup, privirea noastră este cucerită şi atrasă de lumina din ochi, de zâmbetul din privire, seninătatea de pe chip, care TOATE ţin de caracterul, bunătatea şi armonia din suflet, adică de zona “interioară”. Şi când toate acestea există, apare şi armonia corpului, chiar dacă ea nu este simţită la început! 

Unele persoane spun că atunci când întâlnesc o femeie pentru prima dată, în primul rând “se uită” la lumina din ochi; poate să fie femeia respectivă perfectă la trup sau la chip, dacă nu reflectă în ochi o anumită nobleţe interioară şi vioiciune, înseamnă că mai târziu îşi va arăta defectele de caracter care vor face invizibilă şi vor neutraliza frumuseţea din exterior. 

Alte persoane spun că se uită la mâinile femeii: dacă nu exprimă o anumită eleganţă, fineţe, poate să fie lângă ei chiar Miss Univers, că nu se creează atracţia necesară. Deci vedeţi, doamnelor, că frumuseţea nu depinde mereu de perfecţiunea exterioară. Şi ceea ce este mai important pentru toţi, este faptul că frumuseţea interioară poate dura toată viaţa, pe când cea exterioară depinde mult de vârstă şi de etapa din ciclul de viaţă prin care trecem. 

Un bărbat va fi întotdeauna atras de feminitate, care este asociată cu: delicateţe, armonie, echilibru, zâmbet, bunătate, iar o femeie va fi mereu atrasă de masculinitate, care este asociată cu puterea de a proteja, de a respecta, cu nobleţea de a iubi femeia, respectând echilibrul yin-yang. Însă ceea ce este deosebit de important, este faptul că feminitatea şi masculinitatea depind mult de frumuseţea interioară!

Concluzia este că, până la urmă frumuseţea depinde mult de structura interioară a unui om. Şi atunci, de ce căutăm frumuseţea mai mult prin cosmetice, modelare corporală şi produse din exterior? Răspunsul găsit de mine este următorul: nu este greşit să ne îngrijim corpul în exterior, pentru că totusi, este “carcasa”, este vehiculul pe care l-am primit la naştere şi reflectă dreptul nostru divin în funcţie de ceea ce am făcut anterior, însă adevărata frumuseţe constă în structura noastră interioară, care depinde în totalitate de NOI, de hărnicia noastră în a deveni mai bune. Este foarte interesant să priviţi o femeie înainte de a începe “şlefuirea interioară”, de fapt aș numi-o trezirea interioară şi  apoi să vedeţi rezultatele dupa câteva luni, un an, cîţiva ani… Este spectaculos, vă asigur! Acea femeie întinereşte vizibil şi frumuseţea se poate observa cum creşte de la o perioadă la alta.

Vă propun asimilarea unei serii de paşi mici, dar care aduc rezultate mari, pe termen mediu si lung spre trezirea frumuseții interioare eterne:

Pasul 1 – În fiecare dimineaţă, mulţumiţi Creaţiei, Lui Dumnezeu pentru ceea ce aveţi, pentru că vă îndrumă paşii în mod optim spre evoluţia cea mai înaltă; aceasta înseamnă că veţi întâlni împrejurările optime, oamenii de care aveţi nevoie pentru a vă împlini misiunile pentru care aţi venit pe Pământ – chiar dacă nu le conştientizaţi acum, o veţi face; veţi observa curând că totul se rezolvă mai uşor, proiectele merg “şnur” şi nu vă mai consumaţi atât. 

Pasul 2 – Priviţi fiecare încercare care vine către dumneavoastră, ca pe o datorie mai veche pe care tocmai aţi plătit-o pentru a vă curăţa calea în continuare; dacă încercarea se repetă, înseamnă că “are de transmis un mesaj” – fiţi atente la ceea ce simţiţi pentru că acela este răspunsul. 

Pasul 3 – Nu reacţionaţi niciodată la o răutate conform zicalei “dinte pentru dinte” deoarece răzbunarea atrage o altă plată, pe care tocmai aţi încheiat-o azi; mai bine fiţi atente care era mesajul/lecţia care trebuia învăţată şi mergeţi mai departe. Si rețineți, o femeie răzbunătoare nu este o femeie frumoasă…nicidecum.

Pasul 4 – Spuneţi zilnic, din inimă, următoarea rugăciune: “Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru îngerii de lumină pe care mi-i trimiţi pentru a creşte spiritual şi a înţelege misiunile personale pentru care m-am întrupat, pentru a mă transforma pe calea mea cea mai înaltă! Mulţumesc, Doamne, pentru frumuseţea interioară si exterioară optime, corespunzatoare evoluţei mele cele mai înalte! Amin.” 

Pasul 5 – Învăţaţi să fiţi bune şi blânde. Bunătatea nu este un semn de slăbiciune, ci de înţelepciune şi forţă. În plus, aceste haruri luminează chipul şi îndulcesc trăsăturile mai mult decât am putea noi reuşi să obţinem într-un mod artificial; bunătatea şi blândeţea unui om, fie bărbat sau femeie, ne arată o nobleţe interioară care derivă din înţelepciunea de-a înţelege că nu ne luptăm cu nimeni, ci numai cu ego-ul nostru, pentru a ne învinge propriile defecte. 

Blândeţea atrage sexul opus, şi reprezintă un semn de  evoluţie si frumusete interioară. 

Pasul 6 – Învăţaţi să acceptaţi ceea ce nu puteţi schimba şi să discerneţi între ceea ce este posibil să schimbaţi şi ceea ce vă este destinat să acceptaţi – această înţelepciune vine tot din dorinţa de-a creşte spiritual şi de-a înţelege ca ceea ce este “al vostru” vine către voi în mod natural, fără să “mutaţi munţii din loc”. 

Pasul 7 – Aveţi încredere în ceea ce va veni şi învăţaţi lecţia răbdării. Dacă ceva vă este sortit, transmiteţi dorinţa în Univers sub formă de rugăciune şi aveţi credinţa că se va îndeplini, dacă este pe calea voastră. Îngerii de lumină vor lucra pentru îndeplinirea rugăciunilor care fac parte din misiunile noastre personale. 

Învăţând puţin câte puţin să aplicăm în vieţile noastre aceşti paşi, frumuseţea interioară şi cea exterioară va spori, dar vom primi mult mai mult decât atât. Mi se pare fascinant pentru că nu este greu, ci dimpotrivă, este spectaculos ceea ce veţi deveni şi felul în care vi se va schimba viaţa.

Cu mult timp în urmă am primit cele mai prețioase și înțelepte sfaturi de la cineva foarte drag, mama mea – ea mi-a vorbit despre arta de a nu fi un om comun, ci unul extraordinar.

 – Să mergi întotdeauna pe simplitate, mi-a spus ea. Simplitatea emană frumusețe.  Să cântărești cu grijă ceea ce spui și să fii decentă. Să ții bine minte că frumusețea nu are de a face cu rochia pe care o porți, ci cu caracterul femeii care îmbracă rochia. Să vorbești cu folos și să păstrezi un strop de mister, atât prin ținută, cât și prin comportament. Să fii feminină și delicată. Să fii grațioasă. Să nu te lași umilită de nimeni și să nu depinzi de nici un bărbat. Să fii blândă. Să ai răbdare. Să ierți. Să nu îți încalci principiile și valorile pentru nimic în lume și să ai mereu fruntea sus, nu cu îngâmfare, ci cu demnitate. Să nu îți dai ocazia să îți fie rușine de tine însăți pentru ceva ce ai făcut sau ai spus. Să nu amâni. Să te bucuri și să mulțumești pentru ceea ce ai și să nu fii nefericită pentru că nu poți avea întotdeauna tot ceea ce îți poftește inima. Să nu judeci oamenii. Poate ca nici Tu nu ești perfectă, deci nu ai dreptul să arăți cu degetul cicatricile altora.  Să crezi. În tine și în Dumnezeu. Să nu îți pierzi speranța și să nu te abandonezi disperării. Mai devreme sau mai târziu vei depăși fiecare obstacol, chiar dacă pentru moment va părea imposibil. 

Să fii un om căruia i se simte lipsa într-o încăpere plină de oameni. Să fii un om care lasă în urma lui multe amintiri frumoase, în sufletele oamenilor pe care i-ai cunoscut. Să fii extraordinară!” 

Fie ca divinul feminin să vă binecuvânteze, si să vă răspundă de fiecare dată când o chemați și o invocați cu iubire și sinceritate!